Pagini

joi, 29 ianuarie 2015

LUMEA ÎN IANUARIE 1955. Scurtă enciclopedie a evenimentelor



Călătoria printre evenimente istorice și hituri remarcabile, merge mai departe. Șaptezeci de ani de muzică pop nu sunt de ici de colo!  Vom  rememora acești ani ai istoriei recente, secvențial, din decadă în decadă, din 1945 și până-n momentul existenței noastre cotidiene, ianuarie 2015. Și cum în postarea trecută am vorbit de anii '40, următoarea scvență este a  anilor '50.

Au fost anii în care lumea ”reușise” să se împartă în două blocuri  de putere, dominate fiecare în parte, de ideologia și ”dreptatea” sa. În vest , SUA și democrațiile occidentale mizau pe libertatea de gândire și de acțiune iar, în est, sovieticii impuneau conceptul puterii proletare, sistemul centralizat și conducătorul unic.


  Dwight Eisenhower și Nikita Hrusciov, liderii mondiali în ian.1955   
La mijloc, între cele două sisteme, se afla o Europă prăbușită economic și sfâșiată politic."Din Stettin, la Marea Baltică și până în Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât de-a curmezișul continentului", constata cu clarviziune, într-o memorabilă conferință ținută la Westminster College pe pământ american, prim-ministrul Regatului Unit, Winston Churchill.


Starea de fapt între cele două blocuri situate de-o parte și de alta a „cortinei” era una belicoasă. Rușii și americanii se luptau cu încrâncenare, însă cei doi nu se confruntau niciodată direct și nici nu și-au făcut vreodată unul altuia, oficial,  declarație de război. În acest nou tip de conflict, inspirat numit de scriitorul și jurnalistul englez George Orwell,   ”războiul rece”, disputele „calde” erau duse în varii locații de pe glob, acolo unde diferiți ”intermediari”  aveau fie conflicte sociale interne fie neînțelegeri regionale.
În ianuarie 1955 punctul fierbinte al globului era China și războiul civil de aici. Deși liderul comuniștilor chinezi Mao Zedong și armata sa populară dețineau deja, din 1949, întreg controlul politic și administrativ asupra teritoriilor continentale,  mici zone insulare erau încă deținute de forțele republican-naționaliste (kuomingdan) loiale generalului anticomunist Chiang Kai-Shek, ce-și aveau la rândul lor cartierul general pe insula Farmosa (Taiwan). E clar că în spatele fiecărei părți beligerante s-a poziționat și una din cele două mari puteri mondiale. Simpatia, banii și armamentul sovieticilor au mers, cum altfel, către Mao. 

  China. Infanteria populară ”eliberează”   mica insulă Yijianshang  
Pe 18 ianuarie 1945 armata comunistă, numită (sic) Populara de Eliberare, a atacat garnizoana naționalistă de pe micuța insulă Yijianshang, aflată la gurile râului Jiaojiang, pe care a cucerit-o în doar 2 zile. Nici nu se putea altfel în condițiile în care garnizoana koumingdan-istă a opus doar 1000 de oameni asaltului dat de 5000 de infanteriști sprijiniți de artilerie navală și aviație. Deși insula, de nici 2 km pătrați,  avea doar o mică importanță strategică, cucerirea ei  a alertat într-o asemenea măsură Whashintonul încât, printr-o hotărâre a Congresului American, președintele Eisenhower a fost autorizat să folosească forța, inclusiv cea nucleară, pentru a-l sprijini pe Chiang Kai-Shek, pentru a apăra  Taiwanul și posesiunile sale și, după spusele unui oficial NATO de atunci, amiralul Robert B. Carney, chiar pentru a distruge potențialul militar al Chinei roșii”.

În paralel cu astfel de episoade „fierbinți”, așa cum a fost și criza coreeană sau cea vietnameză,  cele două blocuri militare au fost angrenate și într-o veritabilă cursă a înarmărilor, iar ianuarie 1955 consemnează două evenimente notabile în acest plan.

          În Statele Unite se lansează la apă primul submarin din lume cu propulsie nucleară. Botezat Nautilius, după celebrul submarin imaginat de Jules Verne în celebrul său roman de ficțiune și aventuri „Douăzeci de mii de leghe sub mări”, submarinul american va fi prima ambarcațiune din lume care va traversa Polul Nord, în imersiune, pe sub calota glaciară.


Marea Britanie nu a renunțat niciodată la postura ei de mare putere
Peste ocean, tot în ianuarie, Regatul Unit pune în stare operațională primul escadron strategic de bombardiere, dotat cu avioane cu reacție de tip Vikers Valiants, capabile să execute, la  mari distanțe, lovituri cu arma nucleară. De altfel Marea Britanie, în ciuda tuturor dificultăților politice și economice din anii 50, indiferent că la putere s-au aflat laburiștii sau conservatorii, și-a urmărit cu perseverență politica sa de dezvoltare militară, mai ales pe cea din domeniul nuclear.

La zece ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în Germania Federală, condusă de cancelarul Adenauer, este aprobată reînființarea armatei sub o nouă denumire, Bundeswehr.  Tot în Europa, dar în Spania, pe 18 ianuarie, la invitația generalului Franco, se întoarce în patria sa, infantele Juan Carlos, cel care va deveni, în 1975, regele  aceste țări.

La noi, procesul istoric instrumentat de sovietici, prin care s-a urmărit comunizarea țării, era în plină desfășurare. În anii '50 fenomenul se manifesta asupra întregii societăți românești, iar una dintre cele mai afectate categorii a fost țărănimea, victima fără vină a colectivizării. Primii vizați au fost cei înstăriți, forțați să renunțe la proprietățile lor în fel și fel de moduri, mai subtile sau mai primitive, mai „blânde” sau mai violente, în care campaniile de defăimare publică erau la ordinea zilei, așa cum o dovedește și presa vremii, de la oficiosul „Scânteia” la revista de satiră și umor, „Urzica”.
    Țăranii așa cum îi vedea ”Urzica” în ian 1955    
Împotriva acestor stări de fapt, istoria consemnează și momente de rezistență, chiar și armată, purtate individual sau în grupuri de către partizani anticomuniști, ce se împotriveau regimului de sorginte sovietică. Cel mai adesea ascunși în munți, luptătorii anticomuniști dădeau de furcă administrației și forțelor de securitate comuniste. Un astfel de eveniment s-a consumat și în ian. 1945, în nordul Moldovei, la Bâtca Corbului când partizanul Gavril Vatamaniuc a reușit, împotriva oricărei șanse acordate,  să ridiculizeze o întreagă companie de securitate venită să-l captureze și, dejucându-i cu abilitate planurile, a reușit să scape nevătămat.

Omenirea anilor '50 este totuși o lume care caută cu ardoare pacea, dezvoltarea tehnologică și științifică sau progresul artelor. În ian 1955, Narinder Singh Kapany, un tânăr indian care studia la Imperial College din Londra, își publică lucrarea de doctorat "Fibra optică. Principii și aplicații" și devine astfel părintele telecomunicațiilor moderne. Fără fibrele optice și capacitatea lor de a transmite cu viteza lumini date la mari distanțe, internetul, ca și multe alte aplicații ale timpului nostru, ar fi fost imposibile.
În Italia, pe 11 ianuarie, inginerul Ferruccio Quintavalle, cu un buget de 3 milioane de lire,  înființează uzinele Autobianchi. Cel mai cunoscut model al acestei case auto a fost Bianchina, care s-a vândut pe piața europeană din 1957 și până în 1969, într-un număr de, remarcabil pentru acea perioadă, 320 de mii de unități. Autobianchi a salvat industria de automobile din Italia, iar martor al acestui fapt este și producătorul de anvelope Pirelli, cel care a fost unul din beneficiarii acestei situații economice de bun augur.

Divertismentul, filmele, spectacolele de teatru, moda, casele și studiourile de muzică, radioul și televiziunea, cu toate sunt și ele în plin avânt în 1955.
      Afișul filmului care avea cea mai mare audiență în ian. 1945     
Pentru prima dată în lume o conferință de presă a fost televizată în direct și l-a avut ca protagonist pe președintele american, Eisenhower. 
În cinematografe rula, ciudată coincidență, “20 de mii de leghe sub mări” o producție a studiourilor Walt Disney Pictures ce-l avea ca protagonist pe Kirk Douglas și ca loc al desfășurării acțiunii... submarinul Nautilius ! Pelicula a avut încasări de peste 28 de milioane de dolari, o sumă bănească record la acea vreme. 
Lumea filmului, în ian. 1955, este marcată și de nașterea unor oameni remarcabili. În nordul Angliei, în orășelul Consett, vine pe lume Rowan Atkinson, cel ce avea să devină, în anii 90, extraordinarul actor de comedie ce-i va da viață personajului de televiziune și cinema, Mr. Been. Tot 70 de ani a împlinit pe 18 ianuarie a.c. actorul american Kevin Costner, dublu laureat cu Oscar (regizor și actor principal) pentru pelicula ”Dansând cu lupii” (1989) și triplu posesor al Globului de aur.

În prima lună a lui 1955, în Europa, este lansat pe piață, în varianta pe care o  știm cu toții astăzi, jocul de cuvinte încrucișate, Scrable.

Radiourile și posturile de televiziune din Statele Unite, difuzau cel mai vândut disc al momentului, hitul nr. 1 în US  Billboard, ”Mr. Sandman” interpretat de trioul feminin ”The Cordettes”. Peste ocean, în UK Singles Chart, top  difuzat de BBC 1, melodia care domina clasamentul era ”Mambo Italiano” în interpretarea cântăreței nord americane Rosemary Clooney. Peste ani acest hit va face o carieră extraordinară și mari cântăreți ai lumii, de la Dean Martin la Lady Gaga, l-au preluat în repertoriu lor.
              Rosemary Clooney si Dorina Drăghici                   
   două voci calde într-o lume a razboiului rece                 
În România, foarte puțină lume auzise la acea vreme de aceste mari hituri, în schimb, Dorina Drăghici interpreta , ca semn al ”proletarizării” muzicii de divertisment, compoziția lui Henry Mălineanu, ”Marinică, Marinică”. Asta era viziunea autohtonă , lumea trebuia să se confrunte peste cortina de fier chiar și-n partituri muzicale,  iar când s-a simțit pericolul că Marinică ar putea dansa capitalist - decadentul Mambo italian, s-a reacționat cu mânie proletară și, preventiv, Marinică a fost culpabilizat și înfierat drept...   puturosul nației!
          
              Marinică, Marinică, ce-au vrut ăștia, să ne fie frică?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu