LUMEA ÎN IANURIE 1975 vs 2015. Scurtă enciclopedie

   Ceea ce se întâmplă la acest început de an, 2015, în țara noastră este în fapt un moment unic în istoria României. Niciodată un număr atât de mare de demnitari ai statului, de oameni politici sau de afaceri, de oameni din lumea sportului sau din mass-media, nu au fost chemați să dea socoteală, pentru erorile lor, în fața justiției. Treziți abia acum din amorțeala unui sfert de veac post ceaușist, procurorii instrumentează cauze și acuză dregătorii statului de corupție, evaziune fiscală și alte fărădelegi. Reținerile, cercetările și condamnările se țin lanț și ocupă spații largi în ziare sau în emisiunile de radio și TV.   Personaje influente și de notorietate ale elitei post ceaușiste sunt deja în pușcărie sau își așteaptă procesele.  Hrebenciuc, Mitrea, Videanu sau Elena Udrea sunt doar câteva nume, cele mai ”sonore”, ale acestei elite decăzute ce și-a căutat preamărirea în afaceri oneroase și în ”ciordeli” compromițătoare.

   De parcă nimic nu ar fi nou sub soare, astfel de cazuri și scandaluri s-au întâlnit și la case mai mari, nu degeaba se spune că cei ce nu cunosc istoria riscă s-o repete...

   

    În ianuarie 1975, adică acum 40 de ani, în SUA se consuma ultima etapă a unui uriaș scandal, Watergate ! După câteva luni de cercetări juridice și procese, înalți demnitari ai administrației prezidențiale primeau, în boxa acuzaților, sentințele în acest caz unic în analele americane. Fostul procuror general al SUA și fostul conducător al campaniilor electorale ale lui Nixon,  John N Mitchel, primea pentru sperjur, obstrucționarea justiției și conspirație, 19 luni de închisoare. Alături de el, în același dosar, alți doi ”grei”, fostul șef de cabinet al lui Nixon, HR Holdeman și fostul ministru de interne, John Ehrlichman, au primit la rândul lor, pentru aceleași fapte, câte 18 luni de pușcărie. 

  Ziarul care a dezvăluit fără încetare tot dedesubtul afacerii Watergate   

   Nu banii au fost însă mobilul direct în cazul Watergate ci dorința de a avea putere politică. Ce s-a întâmplat. Oamenii lui Nixon și-au propus să-l mențină pe acesta încă un mandat la Casa Albă, așa că s-au pus pe spionat. Ținta: membrii partidului democrat, adversarii lor politici. Informațiile obținute de la aceștia prin înregistrări ilegale și furt de documente, au fost folosite deopotrivă atât în dejucarea planurilor electorale cât și în compromiterea candidatului democrat. 

  Operațiunea se părea că a reușit din moment ce, în 1973, Richard Nixon bifa al doilea mandat la casa Albă. 

  Numai că, din pură întâmplare, fărădelegea a fost descoperită și, chiar dacă oamenii președintelui au pus în mișcare o întreagă mașinărie administrativă pentru a bloca ancheta, ei nu au putut opri aflarea adevărului. Eroii cazului au fost considerați doi jurnaliști de la The Washington Post, Bob Woodward și Carl Bernstein, care au ținut pasul cu ritmul anchetei și care au demascat în permanență atât condamnabilul gest de a spiona adversarii politici cât și încercările înalților demnitari de a obstrucționa ancheta. E drept că cei doi au avut o sursă gazetărească extrem de bine acoperită și de bine plasată, respectiv pe adjunctul FBI de la acea vreme. Cert este că în august 1974 Richard Nixon demisionează și devine primul președinte american care recurge la acest gest, iar în ianuarie 1975, așa cum am spus deja, se pronunță și condamnările pentru demnitarii implicați direct în cazul Watergate.

                  O imagine clasică a războiului din Vietnam                          

   Acestea nu erau singurele probleme ale societății americane la acea vreme. Organizația studențească de extremă stângă Weather Undergraund își continuă acțiunile violente la adresa administrației federale. De această dată, pe 29 ianuarie 1975,  ei acuză Puterea de acțiuni ilegale în Vietnam și execută un atentat cu bombă la sediul ministerului american de externe. E drept, atentatul nu s-a soldat cu victime sau răniți, el fiind anunțat și revendicat cu multe ore înainte, dar a produs o emoție destul de mare în societatea americană și așa ostilă războiului din Vietnam.

   În ceea ce privește acest război, după zece ani de lupte, conflictul își pregătea deznodământul. La Hanoi, în capitala nordului comunist, biroul politic  hotăra începerea celei mai mari ofensive împotriva celeilalte capitale, Saigon și a sud-vietnamezilor care, la acea vreme, erau din ce în ce mai puțin sprijiniți de americani. Astfel, pe 7 ianuarie provincia Phuoc Binh, din sud, este cucerită de trupele Viet Cong. De notat că, la vest, în Laos, Khmerii roșii începeau și ei o ofensivă necruțătoare împotriva propriului popor.

   La nivel global, în ianuarie 1975, criza energetică începe să-și facă din ce în ce mai mult simțită prezența. De această dată, cel puțin în aparență, mobilul se regăsește în hotărârea OPEC, organizația țărilor exportatoare de petrol (în majoritate arabe), de a majora prețul țițeiului cu 10 procente. Decizia a făcut ca prețul barilului să depășească pragul de 13 dolari americani, ceea ce a provocat dezechilibre bugetare însemnate în mai multe țări de pe glob și a generat, peste tot în lume, valuri de scumpiri și crize politice.

VW Rabbit, oferta germană de mic litraj o alternativă la limuzinele 8 în V

    Un răspuns la fenomenul de creștere a prețului benzinei la pompă vine din partea producătorilor auto care dezvoltă modelele cu consum mic de carburant, iar aici par a se pricepe, deocamdată, foarte bine europenii și japonezii. Producătorul Volkswagen reușește să introducă, în ianuarie 1975, pe piețele auto din SUA și Canada, modelul Rabbit, o altă denumire a binecunoscutul VW Golf.  

   Măsura succesului acestei întreprinderi este dată de o mică firmă de taximetre din Lexington, Kentucky care, după ce a achiziționat 11 astfel de autoturisme germane a reușit, la sfârșitul anului, să constate o economie în bugetul de cheltuieli, prin consumul redus de carburant, de 135 mii dolari. Big deal!

   În lumea științei și tehnicii rușii se pot mândri cu programele lor spațiale. În ianuarie 1975, este lansat, cu doi oameni la bord, Soyuz 17. Cei doi astronauți, Aleksei Gubarev și Georgi Grechko, au inaugurat atunci stația orbitală Salyut 4 la bordul căreia vor stabili un nou record aerospațial.  Timp de 28 de zile, cel mai lung timp petrecut de om până atunci în spațiul cosmic, astronauții sovietici au făcut zeci de experiențe și vor fi ascultat, cu sau fără voia partidului, și hiturile momentului, emise de posturile de radio americane sau europene.

   Pe pământ preferințele muzicale ale ascultătorilor se schimbau de la o săptămână la alta. În ianuarie 1975, în plină epoca disco, în US Billboard HOT 100 primul loc a fost ocupat pe rând de Elton John cu ”Lucy in the sky with diamonds” , Bary Manilow cu ”Mandy” și The Carpenters cu ”Please Mr Postman”. 
  Peste ocean, pe prima poziție în UK Singles Charts, vibrau acordurilor pop-rock întreținute de ghitările electrice ale celor de la Stats Quo cu hitul ”Down down” dar și de vocile fabuloase ale celor de la The Tymes ce interpretau al lor hit, ”Mr Grace”. 

Lucy, o vedetă în vârstă, 3, 2 miliaone de ani

   Dinte ele, hitul lui Elton John, preluat de la Beatles, are o conotație aparte. La sfârșitul lui 1974 și începutul lui ‘75 (dec – ian), în Africa australă, o echipă de antropologi care efectua săpături de specialitate în Etiopia, a descoperit cel mai vechi schelet umanoid. Era al unei femei care trăise acum mai bine de 3 milioane de ani! Au botezat-o Lucy, după cea mai ascultată melodie din tabăra lor...

   Descoperiri extraordinare și dezvoltări tehnologice remarcabile s-au făcut și în domeniul IT. În numărul din ianuarie 1975 pe coperta revistei de specialitate ”Popular Electronics” apărea un anunț promoțional pentru ceea ce se dorea a fi cel mai nou și cel mai mic computer din lume. Conceput într-un garaj, ALTAIR 8800 a fost primul homecomputer din lume destinat unui uz general. Producătorul, compania MITS condusă de electronistul Ed Roberts, manifesta cu privire la vânzări, un optimism rezervat, însă așteptările sale au fost cu mult depășite. În februarie erau înregistrate deja 1000 de comenzi, în mai ajunseseră la 2500,  iar în august cifra comenzilor depășea 5000 de unități. Un succes care însă purta în spate și un alt mare nume. Programul folosit ce calculator purta semnăturile lui Bill Gates și Paul Allen, adică a mărcii Microsoft.

   

   Și uite așa, prin rezonanța unei mărci care astăzi este nelipsită  din cotidianul nostru, revenim în 2015 pe plaiurile mioritice. Aici, la noi, Microsoft a devenit, din păcate, numele unei afaceri oneroase care implică numeroși miniștrii ce s-au succedat la putere în ultimii 10 ani. Demnitari care, ca și în cazul Watergate, au încercat și încearcă din răsputeri să blocheze anchete și să zădărnicească acțiunile justiției. Injectați de puterea banilor, acești domni și doamne trăiesc într-o lume ireală, fantastică, halucinantă.

             Elton John, de 40 de ani în vârful muzicii pop - rock             

   În ochii Elenei Udrea au sclipit cândva mii de diamante. Viața ei a plutit pentru o clipă printr-o lume a mandarinilor de celofan colorat și a unui cer de marmeladă în care puterea a ademenit-o cu voce suavă și viziuni caleidoscopice ”Nuți in the sky with diamonds”... Acum însă,  cu fiecare zi ce trece visul de preamărire e spulberat de procurori, iar speranța unei vieți pline de flori și de farmec se năruie ca un castel de nisip. Pentru ea, și toți ceilalți ce-i seamănă, trezirea va fi teribilă  și sevrajul cumplit...

LUMEA ÎN IANUARIE 1965. Scurtă enciclopedie a evenimentelor

      Suntem la Londra, la sfârșitul lunii ianuarie 1965. Străzile marii capitale europene sunt înțesate de o mulțime uriașă. Toți oamenii sunt tăcuți și poartă doliu, toți au venit să aducă un ultim omagiu marelui om politic, Winston Churchill. Sunt cele mai mari funeralii de stat pe care omenirea le-a văzut până acum. BBC TV,  transmite ceremonia live și astfel, dincolo de londonezii ieșiți pe străzi,  peste  25 de milioane (!) de telespectatori britanici și peste 350 de milioane de europeni și americani, asistă prin intermediul televiziunii la trista ceremonie.

      În mod excepțional regina marii britanii participă și ea la funeralii. Ei i s-au alăturat 112 șefi de stat adică, cu excepția Chinei,  cei mai importanți conducători ai națiunilor lumii.

  Sir Will, pentru ultima oară în headline and front page  

      Pe 30 ianuarie 1965, sir Will, cum era alintat de britanici marele om politic,  a făcut ultimul său drum de la Westminster Hall, locul unde ținuse numeroase și memorabile discursuri, la Bladon. Acolo, în micuța localitate de lângă Woodstock se afla Blenheim Palace, reședința aristocrată a familiei sale și totodată  casa părintească și a copilăriei. Pe acest traseu, fostul prim-ministru britanic, a fost purtat pe bulevardele Londrei cu o impresionantă caleașcă, pe Tamisa cu o șalupă specială și pe drumul spre casă cu un sobru dar elegant tren funerar, iar pe întreg parcursul acestei călătorii de adio, oamenii au ieșit să-l întâmpine și să-i aducă ultimul lor omagiu.

      În ziua funeraliilor ziarele londoneze titrau: ”Day of sorrow” și scoteau în evidență marile realizări ale fostului lider britanic și puneau în primul rând meritul major a lui Chiurchill în victoria asupra lui Hitler. Acum însă, la o distanță de cinci decenii de la acest inexorabil eveniment, după apariția a numeroase ediții ale memoriilor lui sir Winston Churchill precum și a unui impresionant număr de volume de analiză istorică, personalitatea ”buldogului britanic” rămâne controversată. De la usturătorul eșec din primul război mondial de la Galliopoli și până la șervețelul cu împărțirea lumii de la Yalta, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, lui Churchill i se pun în cârcă numeroase gesturi controversate dar și extraordinare realizări. Din perspectiva românească, cel mai bine pare să-l fi caracterizat omul de teatru Ion Caramitru,  care l-a definit pe Churchill drept un genial om politic pentru Marea Britanie dar o calamitate pentru România. Spusele lui Caramitru se referă evident la adevărul istoric prin care Churchill a căzut de acord cu Stalin pentru a ceda România către sfera de influență sovietică.

Marele poet în viziunea unei mari reviste

      Tot la începutul anului (5 ian 1965)  lumea literară se desparte și ea de un mare poet, scriitor și dramaturg. La  76  de ani, T S Eliot, cel ce revoluționase și dăduse un nou sens poeziei engleze și americane, moare la reședința sa din Anglia, în urma unui emfizem pulmonar. Fusese pe lângă un mare poet și un fumător înrăit. 

       Pentru contribuția uriașă adusă la dezvoltarea culturii universale,Eliot a fost recompensat, în 1948, cu premiul Nobel pentru literatură.

       

      Cele două triste evenimente au făcut să pară că, pentru o zi sau două, lumea a stat în loc...

       Dar planeta avea deja, la începutul anului 1965, peste 3,3 miliarde de locuitori, oameni care interacționau social, economic, cultural și politic la nivel global, astfel că jocurile geopolitice, la scară planetară, erau în plină desfășurare.

     În orientul apropiat ia ființă Organizația pentru Eliberarea Palestinei, iar fricțiunile tânărului stat israelian cu lumea arabă se amplifică. Liga Arabă, întrunită la Cairo emite (pe 12 ian 1965) un document ce condamnă Israelul pentru activitatea sa militară,  considerată agresivă la adresa statelor arabe. Imediat apoi, în Siria, este anunțată și ”demascată” capturarea spionului evreu, Eli Cohen. Un 007 care se infiltrase până la nivelul ministrului apărării siriene și ale cărui informații au fost foarte utile israelienilor, ulterior, în ”Războiul de 7 zile”.

    

Un zgârie-nori ce domină downton în Tel Aviv de 50 de ani

    La Tel Aviv însă preocupările de moment par a fi îndreptate, cel puțin  în aparență, spre lumea mondenității. În capitala Israelului este inaugurat Shalom Meir Tower, primul ”zgârie nori” din orient  care, cu 34 de etaje și 142 de metri, devine cea mai înaltă clădire din zonă și reușește să depășească ca altitudine, după aproape 35 de secole, antica piramidă egipteană a lui Keops de pe Platoul Gizeh (ce avea 138 m).

        Peste ocean, Lyndon B. Johnson își începe oficial, la Casa Albă, primul mandat de patru ani, ca președinte SUA,  ales prin sufragiu universal (precedentul mandat, de numai 14 luni,  fusese exercitat ca urmare a asasinării, în nov. 1963, a lui J. F. Kennedy). Principala problemă pe agenda externă a președintelui era conflictul din Vietnam. Trupele Viet Cong (armata comunistă) tocmai dăduseră o grea lovitură armatei sud-vietnameze în bătălia de la  Binh Gia. Operațiunea militară, în fapt o sângeroasă luptă fratricidă, consumată între nordul comunist susținut de Moscova și sudul încă capitalist, i-a implicat și pe americani care erau prezenți în Vietnamul de Sud nu numai cu echipamente de luptă ci și consilieri militari. Noua criză a dat, după incidentul armat din  Golful Tonkin (august 1964) și mai multe argumente lui Johnson să escaladeze conflictul vietnamez.

       Asia rămâne însă și o importantă piață economică ce atrage și livrează investitori, servicii și mărfuri. La 20 de ani de la încetarea celui de-al doilea război mondial,  Germania Federală este un stat refăcut și din ce în ce mai puternic economic, cu o producție industrială competitivă  ce-i permite să se manifeste comercial în zona asiatică. În ianuarie 1965 vest-germanii semnează cu Taiwanul (China capitalistă) un important tratat economic și accelerează astfel tendință europeană de a mării schimburile de bunuri și servicii cu lumea de la antipozi.

 

    Un autoturism cu o excepțională carieră pe șoselele din România    

       În Franța publicul european face cunoștință, prin intermediul presei, cu noul model al producătorului auto, Renault. Este vorba de prima berlină cu 5 uși din Europa, botezată R16, o ”cupea” cu motor în patru timpi pe benzină ce avea să se bucure de un imens succes de piață fiind fabricată, din 1965 și până în 1980, în peste 1,8 milioane de exemplare. R16 a fost prezent și în România, a fost unul din cele mai importate modele și a influențat decizia de mai târziu a lui Ceaușescu de a produce la 
Pitești Dacia 1300.

       Succesele sunt și în lumea filmului. În cinematografe rulează producții ce ating fiecare,  la box office, încasări de 100 milioane de dolari americani. Publicul se înghesuie să vadă povestea muzicală și de animație ”Mary Poppins” cu Julie Andrews și Dick Van Dyke în rolurile principale sau filmul de aventuri și spionaj ”Goldfinger” cu Sean Connory în rolul unui agent secret, care inaugurează seria lui 007 . Nicidecum în ultimul rând, oamenii merg la cinema să vadă un western... italian. Este vorba de  ”A Fistful of Dollars” regizat de Sergio Leone care îl distribuise în rolul principal pe Clint Eastwood, iar filmul, dincolo de poveste, dramă și acțiune, impresionează prin extraordinara coloană muzicală semnată de Ennio Morricone.

       Radiourile din toată lumea transmit din ce în ce mai multă muzică, iar casele de discuri își măresc exponențial activitatea. Pe 15 ianuarie trupa „The Who” lanseză primul ei single, ”I C’ant Explain” ce va deveni curând un mare hit.

       Pe piață apare, rod al concernului Philips, o nouă mașinărie ce poate  reda muzica la fel ca un magnetofon dar este mult mai mic și poate fi transportat oriunde. Este casetofonul care va cunoaște un uriaș succes comercial și care va deveni promotorul micilor petreceri private (ceaiuri) dar și un indispensabil gadget în dotarea autoturismelor.

          Trupa americană în presa Australiană           

        Concertele vedetelor și turneele au devenit evenimente cu o largă audiență și o afacere deosebit de rentabilă. Americanii de la The Rolling Stones pleacă în Australia și Noua Zeelandă unde, într-o serie de 34 de spectacole, adună peste 100 de mii de spectatori.

        Rockerii de la ”The Animals”, aflați în turneu la New York, sunt evacuați din Apollo Theatre de funcționari ai departamentului american de emigrări, iar concertul ce urma să aibă loc este suspendat provocând un mare scandal. Cu toate acestea britanicii vor apare în fața publicului american prin intermediul lui Ed Sulivan și a emisiunii sale de succes de la CBC  TV.

        Topurile consemnează, în  luna ianuarie 1965,  hiturile unor mari interpreți și trupe pop-rock din America și Marea Britanie. În US Billboard prima poziție este atinsă pe rând de Gary Lewis and The Playboyos cu hitul ”The Diamond Ring” și de The Righteous Brothers cu piesa lor de succes ”You’ve Lost That lovin’ Feel”. De la Radio BBC Londra muzica transmisă nu este mai prejos și, în UK Top 40, se succed pe primul loc două trupe antologice, The Beatles cu ”I Feel Fine” și The Moody Blues cu piesa ”Go Naw”,

         Dar premiera și succesul maxim este al cântăreței britanice Petula Clark care duce hitul ”Downtown” pe primul loc atât în America cât și în Marea Britanie. Este prima interpretă feminină a tuturor timpurilor care realizează această performanță și a 2-a care, după Beatles, duce un hit din Europa pe primul loc și în SUA. (vezi și ascultă hiturile menționate în videoclipul de mai jos)

          Prima cântăreață britanică cu un No1 Cross the Nations            

     Toate acestea se petreceau, cum zic, în lumea de dincolo de ”cortina de fier”, la noi la radio și televiziune cuvintele de ordine erau: „forţele imperialiste și revanşarde”, „militariştii”,  „presiunea imperialistă şi neocolonialistă”  și „duşmanul capitalist”, iar în oficiosul PCR, Scânteia, din 22 ian 1965, se publica pe prima pagină un articol care suna cam așa: „Împreună cu toate forţele progresiste, tineretul aduce o contribuţie importantă la zădărnicirea acţiunilor cercurilor reacţionare monopoliste, îndreptate împotriva păcii, destinderii în relaţiile internaţionale şi dreptului popoarelor de a dispune de propria lor soartă” .

         Desigur, prin comparație, situația din România, față de cea din occident, era hilară. Tinerii din București, Ploiești, Brașov sau Constanța când ieșeau seara în oraș, deși își doreau ca în dawntown să găsească distracție și bucurie, acolo îi aștepta aceeași monotonie și tristețe ca în uzine, vitrinele erau anoste și prea puțin luminoase, traficul sporadic, oamenii împovărați de griji și speriați de puterea securității, iar muzica, dacă nu era de fanfară era, cel mai adesea, pop...ulară.

LUMEA ÎN IANUARIE 1955. Scurtă enciclopedie a evenimentelor

Călătoria printre evenimente istorice și hituri remarcabile, merge mai departe. Șaptezeci de ani de muzică pop nu sunt de ici de colo!  Vom  rememora acești ani ai istoriei recente, secvențial, din decadă în decadă, din 1945 și până-n momentul existenței noastre cotidiene, ianuarie 2015. Și cum în postarea trecută am vorbit de anii '40, următoarea scvență este a  anilor '50.

Au fost anii în care lumea ”reușise” să se împartă în două blocuri  de putere, dominate fiecare în parte, de ideologia și ”dreptatea” sa. În vest , SUA și democrațiile occidentale mizau pe libertatea de gândire și de acțiune iar, în est, sovieticii impuneau conceptul puterii proletare, sistemul centralizat și conducătorul unic.

  Dwight Eisenhower și Nikita Hrusciov, liderii mondiali în ian.1955   

La mijloc, între cele două sisteme, se afla o Europă prăbușită economic și sfâșiată politic."Din Stettin, la Marea Baltică și până în Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât de-a curmezișul continentului", constata cu clarviziune, într-o memorabilă conferință ținută la Westminster College pe pământ american, prim-ministrul Regatului Unit, Winston Churchill.

Starea de fapt între cele două blocuri situate de-o parte și de alta a „cortinei” era una belicoasă. Rușii și americanii se luptau cu încrâncenare, însă cei doi nu se confruntau niciodată direct și nici nu și-au făcut vreodată unul altuia, oficial,  declarație de război. În acest nou tip de conflict, inspirat numit de scriitorul și jurnalistul englez George Orwell,   ”războiul rece”, disputele „calde” erau duse în varii locații de pe glob, acolo unde diferiți ”intermediari”  aveau fie conflicte sociale interne fie neînțelegeri regionale.

În ianuarie 1955 punctul fierbinte al globului era China și războiul civil de aici. Deși liderul comuniștilor chinezi Mao Zedong și armata sa populară dețineau deja, din 1949, întreg controlul politic și administrativ asupra teritoriilor continentale,  mici zone insulare erau încă deținute de forțele republican-naționaliste (kuomingdan) loiale generalului anticomunist Chiang Kai-Shek, ce-și aveau la rândul lor cartierul general pe insula Farmosa (Taiwan). E clar că în spatele fiecărei părți beligerante s-a poziționat și una din cele două mari puteri mondiale. Simpatia, banii și armamentul sovieticilor au mers, cum altfel, către Mao. 

  China. Infanteria populară ”eliberează”   mica insulă Yijianshang  

Pe 18 ianuarie 1945 armata comunistă, numită (sic) Populara de Eliberare, a atacat garnizoana naționalistă de pe micuța insulă Yijianshang, aflată la gurile râului Jiaojiang, pe care a cucerit-o în doar 2 zile. Nici nu se putea altfel în condițiile în care garnizoana koumingdan-istă a opus doar 1000 de oameni asaltului dat de 5000 de infanteriști sprijiniți de artilerie navală și aviație. Deși insula, de nici 2 km pătrați,  avea doar o mică importanță strategică, cucerirea ei  a alertat într-o asemenea măsură Whashintonul încât, printr-o hotărâre a Congresului American, președintele Eisenhower a fost autorizat să folosească forța, inclusiv cea nucleară, pentru a-l sprijini pe Chiang Kai-Shek, pentru a apăra  Taiwanul și posesiunile sale și, după spusele unui oficial NATO de atunci, amiralul Robert B. Carney, chiar pentru a „distruge potențialul militar al Chinei roșii”.

În paralel cu astfel de episoade „fierbinți”, așa cum a fost și criza coreeană sau cea vietnameză,  cele două blocuri militare au fost angrenate și într-o veritabilă cursă a înarmărilor, iar ianuarie 1955 consemnează două evenimente notabile în acest plan.

          În Statele Unite se lansează la apă primul submarin din lume cu propulsie nucleară. Botezat Nautilius, după celebrul submarin imaginat de Jules Verne în celebrul său roman de ficțiune și aventuri „Douăzeci de mii de leghe sub mări”, submarinul american va fi prima ambarcațiune din lume care va traversa Polul Nord, în imersiune, pe sub calota glaciară.

Marea Britanie nu a renunțat niciodată la postura ei de mare putere

Peste ocean, tot în ianuarie, Regatul Unit pune în stare operațională primul escadron strategic de bombardiere, dotat cu avioane cu reacție de tip Vikers Valiants, capabile să execute, la  mari distanțe, lovituri cu arma nucleară. De altfel Marea Britanie, în ciuda tuturor dificultăților politice și economice din anii 50, indiferent că la putere s-au aflat laburiștii sau conservatorii, și-a urmărit cu perseverență politica sa de dezvoltare militară, mai ales pe cea din domeniul nuclear.

La zece ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în Germania Federală, condusă de cancelarul Adenauer, este aprobată reînființarea armatei sub o nouă denumire, Bundeswehr.  Tot în Europa, dar în Spania, pe 18 ianuarie, la invitația generalului Franco, se întoarce în patria sa, infantele Juan Carlos, cel care va deveni, în 1975, regele  aceste țări.

La noi, procesul istoric instrumentat de sovietici, prin care s-a urmărit comunizarea țării, era în plină desfășurare. În anii '50 fenomenul se manifesta asupra întregii societăți românești, iar una dintre cele mai afectate categorii a fost țărănimea, victima fără vină a colectivizării. Primii vizați au fost cei înstăriți, forțați să renunțe la proprietățile lor în fel și fel de moduri, mai subtile sau mai primitive, mai „blânde” sau mai violente, în care campaniile de defăimare publică erau la ordinea zilei, așa cum o dovedește și presa vremii, de la oficiosul „Scânteia” la revista de satiră și umor, „Urzica”.

    Țăranii așa cum îi vedea ”Urzica” în ian 1955    

Împotriva acestor stări de fapt, istoria consemnează și momente de rezistență, chiar și armată, purtate individual sau în grupuri de către partizani anticomuniști, ce se împotriveau regimului de sorginte sovietică. Cel mai adesea ascunși în munți, luptătorii anticomuniști dădeau de furcă administrației și forțelor de securitate comuniste. Un astfel de eveniment s-a consumat și în ian. 1945, în nordul Moldovei, la Bâtca Corbului când partizanul Gavril Vatamaniuc a reușit, împotriva oricărei șanse acordate,  să ridiculizeze o întreagă companie de securitate venită să-l captureze și, dejucându-i cu abilitate planurile, a reușit să scape nevătămat.

Omenirea anilor '50 este totuși o lume care caută cu ardoare pacea, dezvoltarea tehnologică și științifică sau progresul artelor. În ian 1955, Narinder Singh Kapany, un tânăr indian care studia la Imperial College din Londra, își publică lucrarea de doctorat "Fibra optică. Principii și aplicații" și devine astfel părintele telecomunicațiilor moderne. Fără fibrele optice și capacitatea lor de a transmite cu viteza lumini date la mari distanțe, internetul, ca și multe alte aplicații ale timpului nostru, ar fi fost imposibile.

În Italia, pe 11 ianuarie, inginerul Ferruccio Quintavalle, cu un buget de 3 milioane de lire,  înființează uzinele Autobianchi. Cel mai cunoscut model al acestei case auto a fost Bianchina, care s-a vândut pe piața europeană din 1957 și până în 1969, într-un număr de, remarcabil pentru acea perioadă, 320 de mii de unități. Autobianchi a salvat industria de automobile din Italia, iar martor al acestui fapt este și producătorul de anvelope Pirelli, cel care a fost unul din beneficiarii acestei situații economice de bun augur.

Divertismentul, filmele, spectacolele de teatru, moda, casele și studiourile de muzică, radioul și televiziunea, cu toate sunt și ele în plin avânt în 1955.

      Afișul filmului care avea cea mai mare audiență în ian. 1945     

Pentru prima dată în lume o conferință de presă a fost televizată în direct și l-a avut ca protagonist pe președintele american, Eisenhower. 

În cinematografe rula, ciudată coincidență, “20 de mii de leghe sub mări” o producție a studiourilor Walt Disney Pictures ce-l avea ca protagonist pe Kirk Douglas și ca loc al desfășurării acțiunii... submarinul Nautilius ! Pelicula a avut încasări de peste 28 de milioane de dolari, o sumă bănească record la acea vreme. 

Lumea filmului, în ian. 1955, este marcată și de nașterea unor oameni remarcabili. În nordul Angliei, în orășelul Consett, vine pe lume Rowan Atkinson, cel ce avea să devină, în anii 90, extraordinarul actor de comedie ce-i va da viață personajului de televiziune și cinema, Mr. Been. Tot 70 de ani a împlinit pe 18 ianuarie a.c. actorul american Kevin Costner, dublu laureat cu Oscar (regizor și actor principal) pentru pelicula ”Dansând cu lupii” (1989) și triplu posesor al Globului de aur.

În prima lună a lui 1955, în Europa, este lansat pe piață, în varianta pe care o  știm cu toții astăzi, jocul de cuvinte încrucișate, Scrable.

Radiourile și posturile de televiziune din Statele Unite, difuzau cel mai vândut disc al momentului, hitul nr. 1 în US  Billboard, ”Mr. Sandman” interpretat de trioul feminin ”The Cordettes”. Peste ocean, în UK Singles Chart, top  difuzat de BBC 1, melodia care domina clasamentul era ”Mambo Italiano” în interpretarea cântăreței nord americane Rosemary Clooney. Peste ani acest hit va face o carieră extraordinară și mari cântăreți ai lumii, de la Dean Martin la Lady Gaga, l-au preluat în repertoriu lor.

              Rosemary Clooney si Dorina Drăghici                   

   două voci calde într-o lume a razboiului rece                 

În România, foarte puțină lume auzise la acea vreme de aceste mari hituri, în schimb, Dorina Drăghici interpreta , ca semn al ”proletarizării” muzicii de divertisment, compoziția lui Henry Mălineanu, ”Marinică, Marinică”. Asta era viziunea autohtonă , lumea trebuia să se confrunte peste cortina de fier chiar și-n partituri muzicale,  iar când s-a simțit pericolul că Marinică ar putea dansa capitalist - decadentul Mambo italian, s-a reacționat cu mânie proletară și, preventiv, Marinică a fost culpabilizat și înfierat drept...   puturosul nației!
          
              Marinică, Marinică, ce-au vrut ăștia, să ne fie frică?

LUMEA ÎN IANUARIE 1945. Scurtă enciclopedie a evenimentelor

De peste o jumătate de secol evenimentele istorice ale omenirii sunt însoțite îndeaproape și parcă paradoxal de sunetul unei muzici, să-i spunem, de divertisment. În fapt, chiar apariția primelor clasamente, ce aveau ca scop ierarhizarea celor mai populare cântece de ”muzică ușoară”, a fost un eveniment istoric remarcabil.
         Strămoșul topurilor de astăzi a fost publicat în Statele Unite de revista Billboard, la 6 ianuarie 1936.  Patru ani mai târziu, în iulie 1940, tot cei de la Billboard reușesc să întocmească primul clasament din lume al celor mai vândute discuri cu șlagăre, iar din 1958, prin dezvoltarea fără precedent a posturilor de radio și televiziune, apare Hot 100, topul care combină atât vânzările cât și difuzările radiofonice. În Europa, primul top apare în Marea Britanie în 1952, iar de atunci, gestul de a ierarhiza săptămânal hiturile pop, devine un fenomen mondial.

     Prima ediție HOT 100 publicată de Billboard pe 27 iulie 1940    

   Prinși în vârtejul evenimentelor, indiferent dacă acestea au fost tragice sau fericite, oamenii au avut puterea de a nu renunța la bucuria de a asculta muzică. Pentru a omagia acest gest simplu și cotidian, dar și pentru a celebra cei 70 de ani de când muzică pop este propagată în eter, vă invit, în acest blog, să călătorim în timp  având drept reper câte un hit ce a marcat, prin succesul său, marile momente ale istoriei contemporane și recente.

Să începem incursiunea noastră din luna ianuarie a anului 1945. 

Europa era în acel moment  în plin război mondial, Anglo-americanii, dinspre vest , împreună cu aliații lor sovietici, dinspre est, duceau lupte grele pentru înfrângerea Germaniei naziste. Evenimentele  care marcau umanitatea la scară planetară erau unele ale violenței și suferinței și asta chiar dacă confruntarea se ducea sub stindardul eliberării țărilor cotropite de naziști și a libertății individului! 

  După 6 săptămâni de lupte americanii preiau controlul în Ardeni  

Pe frontul de vest, cu pierderi grele (aproape 20 de mii de soldați morți), aliații reușesc să stopeze ofensiva wehrmachtului din Ardeni. 
       Înaintarea panzerelor  nu este doar oprită ci și împinsă înapoi.  După 6 săptămâni de lupte înverșunate (12 dec – 25 ian), tentativa generalilor germani Gerd von Rundstedt și Walter Model de a ocupa portul belgian  Andwerp este dejucată de trupele anglo - americane. Concepută și pornită ca o lovitură surpriză ofensiva germană din Ardeni s-a încheiat prost pentru armata hitleristă dar, din păcate, după acest episod nici aliații nu au avut  prea mari motive de satisfacție.

Pe frontul de est, Armata roșie profită de această situație militară și pornește ofensiva de pe râul Vistula. Deși patrioții polonezi, care declanșaseră insurecția de eliberare a Varșoviei, îi așteptau pe ruși încă din august 1944, sprijinul armatei sovietice, aflată deja la porțile orașului, a venit abia în ianuarie, după ce trupele SS înecaseră în sânge tentativa insurgenților polonezi. Acum, după doar trei săptămâni de lupte (12 ian - 2 feb), generalii sovietici  Jukov și Konev, care dispuneau de aportul a peste 2 milioane de soldați și patru mii cinci sute de tancuri, dau peste cap mult mai puțin dotata apărare germană (numai patru sute de mii de oameni și o mie o sută de tancuri), se avântă spre Oder și ajung la doar 70 de km de Berlin. Pe parcursul acestor operațiuni (pe 27 ian) este descoperit lagărul de exterminare de la Auschwitz și, odată cu el, dovezile holocaustului comis de naziști.

       Armata roșe sărbătorește succesul ofensivei de pe Vistula        

Aceste evenimente militare vor pecetlui soarta celui de-al III-a Reich. Epuizată, Germania nazistă va capitula peste doar patru luni. Pe de altă parte, în cursa spre Berlin,  în fața Armatei Roșii,  anglo - americanii au pierdut un tempo important ceea ce îi va da lui Stalin nefasta oportunitate  de a hotărî configurația postbelică a Europei, mai ales a țărilor din est, intrate deja sub influența ”măreței Rusii”.

În România armata sovietică se comporta ca o veritabilă falangă de ocupație și nicidecum ca o forță eliberatoare. Printre multe alte gesturi arbitrare, la jumătatea lunii ianuarie, puterea sovietică somează guvernul român, condus de generalul Sănătescu, să demareze acțiunea de deportare a etnicilor germani din Ardeal în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Statisticile vorbesc de aproape 70 de mii de sași și șvabi (bărbați și femei) deportați la muncă grea în minele și în fabricile sovietice. Aproape 10 mii dintre ei au plătit cu viața ”vina” de a fi fost cetățeni români de etnie germană.

       Apostolii lui Stalin, cu Ana Pauker în mijlocul prezidiului       

Tot în ianuarie, la sfârșitul lunii,  la București este pregătită scena politică pentru subjugarea ”legală” a României. La 31 ianuarie ia ființă Frontul Democrat Român,  un paravan al comuniștilor, condus de oameni  ce reprezentau integral și fără rezerve interesele Moscovei în țara noastră. Conducerea FDR îi avea în prim plan pe  Ana Pauker (Hanna Rabinsohn)  Teohari Georgescu (Burah Tescovich) , Vasile Luca (László Luka), Gheorghiu Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Civu Stoica și Petru Groza, personaje extrem de controversate și toxice pentru soarta României, oameni pe care istoria i-a reținut drept ”apostolii lui Stalin”.

Chiar dacă în estul Europei democrația este pusă între paranteze iar libertatea înlocuită de dictatură și disciplina muncitorească, undeva în vest, viața își urmează cursul natural spre lumină  și dreptul ”neîngrădit” la fericire.

În ianuarie 1945, în studiourile cinematografice Warner Brothers graficianul Chuck Jones îi dă viață simpaticului personaj de desene animate, Pepe Le Pew. Un sconcs elegant și pedant care întruchipa arhetipul masculin al francezului veșnic îndrăgostit. Plin de farmec și umor, prezent în zeci de scurt metraje, Pepe va inspira și amuza zeci de generații de copii, adolescenți și oameni maturi.

 Bing Crosby, cel ce făcea legea în ian. 1945 în US Billboard Chart 

Și, în timp ce La Londra se năștea Rod Stewart, cel ce avea să devină un mega star al muzicii pop, în topurile muzicale din Statele Unite, făcea carieră un hit ale cărui acorduri muzicale răzbăteau până și dincolo de ocean, până pe linia frontului din Ardeni, acolo unde soldații americani îl ascultau și-l fredonau în momentele lor de liniște, când urletul sirenelor și șuieratul obuzelor înceta. Era vorba de marele Bing Crosby care, alături de trupa Andrews Sisters, ridica on air, în ianuarie 1945, nemuritorul ”Don’t  Fence Me In”. Un cântec aflat pe primul loc în US Bilboard ale cărui versuri vorbeau într-un ton visător și romantic tocmai despre setea, oricărui om, de a avea libertate, de a fi neîngrădit. Don’t  Fence Me In.