Suntem la
Londra, la sfârșitul lunii ianuarie 1965. Străzile marii capitale europene sunt
înțesate de o mulțime uriașă. Toți oamenii sunt tăcuți și poartă doliu, toți au
venit să aducă un ultim omagiu marelui om politic, Winston Churchill. Sunt cele
mai mari funeralii de stat pe care omenirea le-a văzut până acum. BBC TV, transmite ceremonia live și astfel, dincolo
de londonezii ieșiți pe străzi,
peste 25 de milioane (!) de
telespectatori britanici și peste 350 de milioane de europeni și americani,
asistă prin intermediul televiziunii la trista ceremonie.
În mod
excepțional regina marii britanii participă și ea la funeralii. Ei i s-au alăturat
112 șefi de stat adică, cu excepția Chinei,
cei mai importanți conducători ai națiunilor lumii.
Sir Will, pentru ultima oară în headline and front page |
Pe 30
ianuarie 1965, sir Will, cum era alintat de britanici marele om politic, a făcut ultimul său drum de la Westminster
Hall, locul unde ținuse numeroase și memorabile discursuri, la Bladon. Acolo, în
micuța localitate de lângă Woodstock se afla Blenheim Palace, reședința
aristocrată a familiei sale și totodată
casa părintească și a copilăriei. Pe acest traseu, fostul prim-ministru
britanic, a fost purtat pe bulevardele Londrei cu o impresionantă caleașcă, pe
Tamisa cu o șalupă specială și pe drumul spre casă cu un sobru dar elegant tren
funerar, iar pe întreg parcursul acestei călătorii de adio, oamenii au ieșit să-l
întâmpine și să-i aducă ultimul lor omagiu.
În ziua
funeraliilor ziarele londoneze titrau: ”Day of sorrow” și scoteau în evidență marile realizări ale fostului lider britanic și puneau în primul rând meritul major a lui Chiurchill în victoria asupra lui Hitler. Acum însă, la o distanță
de cinci decenii de la acest inexorabil eveniment, după apariția a numeroase
ediții ale memoriilor lui sir Winston Churchill precum și a unui impresionant număr
de volume de analiză istorică, personalitatea ”buldogului britanic” rămâne
controversată. De la usturătorul eșec din primul război mondial de la
Galliopoli și până la șervețelul cu împărțirea lumii de la Yalta, la sfârșitul
celui de-al doilea război mondial, lui Churchill i se pun în cârcă numeroase
gesturi controversate dar și extraordinare realizări. Din perspectiva românească,
cel mai bine pare să-l fi caracterizat omul de teatru Ion Caramitru, care l-a definit pe Churchill drept un genial
om politic pentru Marea Britanie dar o calamitate pentru România. Spusele lui
Caramitru se referă evident la adevărul istoric prin care Churchill a căzut de
acord cu Stalin pentru a ceda România către sfera de influență sovietică.
Marele poet în viziunea unei mari reviste |
Tot la începutul
anului (5 ian 1965) lumea literară se
desparte și ea de un mare poet, scriitor și dramaturg. La 76 de
ani, T S Eliot, cel ce revoluționase și dăduse un nou sens poeziei engleze și
americane, moare la reședința sa din Anglia, în urma unui emfizem pulmonar.
Fusese pe lângă un mare poet și un fumător înrăit.
Pentru contribuția uriașă adusă la dezvoltarea culturii universale,Eliot a fost recompensat, în 1948, cu
premiul Nobel pentru literatură.
Cele două
triste evenimente au făcut să pară că, pentru o zi sau două, lumea a stat în
loc...
Dar
planeta avea deja, la începutul anului 1965, peste 3,3 miliarde de locuitori,
oameni care interacționau social, economic, cultural și politic la nivel
global, astfel că jocurile geopolitice, la scară planetară, erau în plină desfășurare.
În orientul
apropiat ia ființă Organizația pentru Eliberarea Palestinei, iar fricțiunile tânărului
stat israelian cu lumea arabă se amplifică. Liga Arabă, întrunită la Cairo
emite (pe 12 ian 1965) un document ce condamnă Israelul pentru activitatea sa
militară, considerată agresivă la adresa
statelor arabe. Imediat apoi, în Siria, este anunțată și ”demascată” capturarea
spionului evreu, Eli Cohen. Un 007 care se infiltrase până la nivelul
ministrului apărării siriene și ale cărui informații au fost foarte utile israelienilor,
ulterior, în ”Războiul de 7 zile”.
Un zgârie-nori ce domină downton în Tel Aviv de 50 de ani |
Peste
ocean, Lyndon B. Johnson își începe oficial, la Casa Albă, primul mandat de
patru ani, ca președinte SUA, ales prin
sufragiu universal (precedentul mandat, de numai 14 luni, fusese exercitat ca urmare a asasinării, în nov. 1963, a lui J. F. Kennedy). Principala problemă pe agenda externă a președintelui
era conflictul din Vietnam. Trupele Viet Cong (armata comunistă)
tocmai dăduseră o grea lovitură armatei sud-vietnameze în bătălia de la Binh Gia. Operațiunea militară, în fapt o sângeroasă
luptă fratricidă, consumată între nordul comunist susținut de Moscova și sudul încă
capitalist, i-a implicat și pe americani care erau prezenți în Vietnamul de Sud
nu numai cu echipamente de luptă ci și consilieri militari. Noua criză a dat, după incidentul armat din Golful
Tonkin (august 1964) și mai multe argumente lui Johnson să escaladeze
conflictul vietnamez.
Asia rămâne
însă și o importantă piață economică ce atrage și livrează investitori,
servicii și mărfuri. La 20 de ani de la încetarea celui de-al doilea război
mondial, Germania Federală este un stat
refăcut și din ce în ce mai puternic economic, cu o producție industrială
competitivă ce-i permite să se manifeste
comercial în zona asiatică. În ianuarie 1965 vest-germanii semnează cu Taiwanul
(China capitalistă) un important tratat economic și accelerează astfel tendință
europeană de a mării schimburile de bunuri și servicii cu lumea de la antipozi.
Un autoturism cu o excepțională carieră pe șoselele din România |
Pitești Dacia 1300.
Succesele
sunt și în lumea filmului. În cinematografe rulează producții ce ating
fiecare, la box office, încasări de 100
milioane de dolari americani. Publicul se înghesuie să vadă povestea muzicală și
de animație ”Mary Poppins” cu Julie Andrews și Dick Van Dyke în rolurile
principale sau filmul de aventuri și spionaj ”Goldfinger” cu Sean Connory în
rolul unui agent secret, care inaugurează seria lui 007 . Nicidecum în ultimul
rând, oamenii merg la cinema să vadă un western... italian. Este vorba de ”A Fistful of Dollars” regizat de Sergio
Leone care îl distribuise în rolul principal pe Clint Eastwood, iar filmul,
dincolo de poveste, dramă și acțiune, impresionează prin extraordinara coloană
muzicală semnată de Ennio Morricone.
Radiourile din toată lumea transmit din ce în ce mai multă muzică, iar
casele de discuri își măresc exponențial activitatea. Pe 15 ianuarie trupa „The
Who” lanseză primul ei single, ”I C’ant Explain” ce va deveni curând un mare
hit.
Pe piață
apare, rod al concernului Philips, o nouă mașinărie ce poate reda muzica la fel ca un magnetofon dar este
mult mai mic și poate fi transportat oriunde. Este casetofonul care va cunoaște
un uriaș succes comercial și care va deveni promotorul micilor petreceri
private (ceaiuri) dar și un indispensabil gadget în dotarea autoturismelor.
Trupa americană în presa Australiană |
Rockerii
de la ”The Animals”, aflați în turneu la New York, sunt evacuați din Apollo
Theatre de funcționari ai departamentului american de emigrări, iar concertul
ce urma să aibă loc este suspendat provocând un mare scandal. Cu toate acestea britanicii vor apare în fața
publicului american prin intermediul lui Ed Sulivan și a emisiunii sale de
succes de la CBC TV.
Topurile
consemnează, în luna ianuarie 1965, hiturile unor mari interpreți și trupe
pop-rock din America și Marea Britanie. În US Billboard prima poziție este atinsă
pe rând de Gary Lewis and The Playboyos cu hitul ”The Diamond Ring” și de The
Righteous Brothers cu piesa lor de succes ”You’ve Lost That lovin’ Feel”. De la
Radio BBC Londra muzica transmisă nu este mai prejos și, în UK Top 40, se
succed pe primul loc două trupe antologice, The Beatles cu ”I Feel Fine” și
The Moody Blues cu piesa ”Go Naw”,
Dar
premiera și succesul maxim este al cântăreței britanice Petula Clark care duce
hitul ”Downtown” pe primul loc atât în America cât și în Marea Britanie. Este
prima interpretă feminină a tuturor timpurilor care realizează această
performanță și a 2-a care, după Beatles, duce un hit din Europa pe primul
loc și în SUA. (vezi și ascultă hiturile menționate în videoclipul de mai jos)
Prima cântăreață britanică cu un No1 Cross the Nations |
Toate acestea se petreceau, cum zic, în lumea de dincolo de ”cortina de fier”,
la noi la radio și televiziune cuvintele de ordine erau: „forţele imperialiste și
revanşarde”, „militariştii”, „presiunea
imperialistă şi neocolonialistă” și „duşmanul
capitalist”, iar în oficiosul PCR, Scânteia, din 22 ian 1965, se publica pe
prima pagină un articol care suna cam așa: „Împreună cu toate forţele
progresiste, tineretul aduce o contribuţie importantă la zădărnicirea acţiunilor
cercurilor reacţionare monopoliste, îndreptate împotriva păcii, destinderii în
relaţiile internaţionale şi dreptului popoarelor de a dispune de propria lor
soartă” .
Desigur, prin comparație, situația din România, față de cea din occident, era hilară. Tinerii din București,
Ploiești, Brașov sau Constanța când ieșeau seara în oraș, deși își
doreau ca în dawntown să găsească distracție și bucurie, acolo îi aștepta aceeași
monotonie și tristețe ca în uzine, vitrinele erau anoste și prea puțin
luminoase, traficul sporadic, oamenii împovărați de griji și speriați de
puterea securității, iar muzica, dacă nu era de fanfară era, cel mai adesea, pop...ulară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu